necunoscut..

m-am trezit intr-o zi cu el la usa.. avea parul ravasit, si pe el il luase intamplarea prin surprindere putin. m-a intrebat daca am timp, daca vreau sa ma plimb un pic. a spus-o nu cu prea multa incredere in el, cat sa para arogant, nici prea nesigur, cat sa arate ca-i e teama, cu un zambet mic pe moaca sincera si un pic uimita..
am iesit fara sa spun ceva, fara sa ma sperii si fara sa ma gandesc la aproape nimic. s-a bucurat ca am spus da pentru ca decat atat astepta de fapt.. m-a intrebat daca ne plimbam, am inchis ochii si am acceptat, a zis ca daca ma plimb cu el n-o sa mai stiu drumul inapoi, n-o sa pot sa ma intorc singura, n-o sa ma mai pot intoarce deloc poate. am mers impreuna in continuare, eu tacuta si ganditoare, cu ochii inchisi, si intrebandu-ma ce vroia de fapt de la mine, el atent la reactiile mele, ca si cum plimbarile oarbe cu necunoscuti ar fi fost cel mai firesc lucru de pe pamant.
nu s-a apucat sa-mi tina teorii sau sa-mi povesteasca continuarea, pentru ca de fapt, chiar daca era clar ca venea din alte lumi, ca era altfel, nici el nu avea cum sa stie continuarea si asta ne facea intr-un fel egali in fata a ceva.. a destinului, a intamplarii, nu mai conta.. si n-avea cine sa ne dea raspunsuri, si asta ne facea cu atat mai grabiti sa vedem viata adevarata, un fel de fericire amestecata cu un pic de curiozitate
a vorbit si mi-a aratat lucruri ca sa-mi aminteasca de el, eu ascultam, mi-a spus ca odata cu plimbarea o sa incep sa uit ce stiam inainte, sau ca o sa le invat pe toate sub o alta forma, ca o sa privesc altfel trecutul, si viitorul la fel, fara sa ma tem, ca o sa uit si-o sa invat din nou, si toate s-au amestecat in capul meu si inca mai tin ochii strans inchisi si ma agat de ceva, de frica sa nu ma trezesc ca n-a fost sau ca n-a ramas nimic stiind ca oricum nu ma mai pot intoarce la fel..


"ce-ti pasa daca nu stii ce te-asteapta, cand ce te-asteapta nu-i scris nicaieri?" (ion minulescu)