Monday, November 19, 2007

Ciudateniile mele


Sunt genul de om care se supara din cele mai ciudate lucruri, si trebuie sa le cunosti si sa le accepti daca vrei sa ne intelegem. sau trebuie sa ai cat de cat bun-simt. in fond, nu cer mare lucru..
De exemplu, nu incerca sa ma intelegi dimineata. nu-mi pune intrebari de genul : "ai dormit bine?" sau "ai visat frumos?" la 6 dimineata, cand afara e inca intuneric si eu nu vreau decat sa ma duc inapoi in pat, sa-mi fie cald si sa dorm linistita, fara tine pe capul meu. dimineata daca stai pe langa mine trebuie sa faci toate lucrurile cum trebuie sau sa ma lasi in pace. in caz contrar, exista pericolul sa ma enervez, sa tip, sa trantesc, sa sparg etc.
NU ma acuza de lucruri pe care nu le-am facut si nici nu da vina pe altii cand, clar, vina e a ta. asuma-ti responsabilitatea si atunci toate se rezolva de la sine, pana la urma toti gresim!
NU fi prost-crescut/a si nu da lucrurile pe care ti le fac cadou sau ti le dau pur si simplu, dupa smiorcaieli insistente. mi se pare tare de prost gust si in mod sigur n-o sa uit
Ai face bine sa nu-mi dai lectii in legatura cu lucruri pe care le stiu mai bine decat tine si sa nici nu ma judeci in functie de varsta
E spre binele tau sa nu intarzii si sa te tii de cuvant cand imi promiti ceva, pentru ca nici asta nu uit si o sa dau si eu, la randul meu, dovada de aceeasi bunavointa exact cand ai mai mare nevoie de mine.

Nu stiu in ce masura sunt sau nu sunt vazute ca "ciudatenii" dar in mod clar reprezinta lucruri care ma enerveaza si care prefer sa-mi fie respectate..

Sunday, November 18, 2007

fara titlu


sunt momente cand trebuie sa renunti. cand iei o decizie fara cale de intoarcere, chiar daca ar fi mai usor sa lasi lucrurile asa. sunt momente cand nu te mai gasesti in nimic din jurul tau pentru ca ai pierdut o parte din tine si acum lumea ta pare absurda, nu mai are niciun sens, acum esti total neputincios si iti simti sufletul gol.
teama aceea nebuna de a nu pierde ceva ce oricum nu-ti mai apartinea s-a transformat intr-o resemnare fireasca, din iubirea aceea adevarata si sincera nu mai ramasese demult decat o dependenta ingaduita, iar toate asteptarile si dorintele vii s-au transformat peste noapte in amintiri demult uitate in sertare goale si murdare.

Acum ar da orice sa mai fie macar o data ca inainte. macar un moment al vostru..un moment de fericire sincera si copilareasca. ii era atat de dor


Rupturile iremediabile si definitive sunt cele care se intampla pe nesimtite.

Saturday, November 10, 2007

Versuri si miros de portocale


Cobora scarile blocului cu o nerabdare copilareasca parca, dar totusi calculata. Iesi din scara si se opri mirata, amintindu-si de dupa-amiaza aceea de toamna de care vorbisera saptamana trecuta la ora de literatura, si i se parea ca are un deja-vu cu scena din carte. Era ora 5 si ceva, ora la care de mult isi facuse obiceiul sa petreaca timp cu ea, sa-si inteleaga singuratatea, care implica si independenta totala, si sa se bucure de ea.
Mergea pe strada pavata cu amintiri ale unui castel vechi cu ferestre mari din sticla mov si vise prafuite erau pe cale sa-i explodeze in suflet. Avea obrajii rosii si ii placea ca frigul sa-i amorteasca fiecare zvacnire a emotiilor, fiecare impuls mut si controlat la timp. Nu simtea mare lucru, avea doar mainile reci si mici si curate si o indiferenta calma pe chip, vedea geamurile masinilor acoperite de aburul uitarii si se oprea din cand in cand sa deseneze cu degetul ceva la intamplare, fara forma sau vreun sens, iar la un moment dat, in mod inconstient scrise numele lui. Trecu mai departe incruntandu-se si impunandu-si sa lase prostiile, nu mai era ea de entuziasm copilaresc si inutil.
Simtea miros de portocale, de iarna si cu cat se indrepta spre bulevardul cu lumini si franturi de viata, i se parea ca totul e din ce in ce mai schimbat, oamenii incepeau si ei sa prinda culoare.
Si atunci telefonul suna, transformand timpul si lumea si seara ei, anuntandu-i un alt inceput. Ea isi asuma riscul acesta si pleca in cautarea lui, fredonand niste versuri aiurea in timp ce mesteca guma si facea apoi baloane care i se lipeau de nas, cu un zambet de fericire adevarata si cu sentimentul ca merita. Erau atatea lucruri pe care nici ea nu mai stia de cand nu le mai facuse..

Sunday, November 4, 2007

nori de hartie


Suntem singuri unii fata de altii.
Ne vedem cu totii printr-un ciob de geam aburit. ne e greu sa ne apropiem, sa ne cunoastem sau sa avem incredere. ne e frica, ne e indiferent.
Oamenii de fapt se cauta in permanenta intre ei, si nu se gasesc de cele mai multe ori. pentru ca ne greu sa ne vedem cu adevarat. pentru ca egoismul ne tine departe de restul. pentru ca acceptam prima impresie, pentru ca suntem superficiali si nici nu ne intereseaza sa aflam mai mult. nu gasim timp sa ne gandim de 2 ori sau sa credem. suntem mult prea ocupati sa ne ascundem in spatele parerilor, sa ne inchidem cat putem in noi.
Suntem convinsi ca ceea ce cautam exista, speram asta, macar in cel mai adanc coltisor al sufletului, dar cu toate astea nu facem nimic decat sa asteptam si sa ignoram. n-o sa ne traga nimeni de maneca sa ne spuna ca ceea ce cautam si ne dorim e chiar langa noi si ca am face bine sa ne oprim din graba, asa ca o sa trecem mereu mai departe, cu un gust amar de tristete, fara sa ne dam seama de ce..
Se poate sa ma insel? e doar o discutie inceputa intr-o zi de joi..si neterminata