profesoara mea de franceza din clasa a 5-a

profesoara mea de franceza din clasa a 5-a e o adevarata doamna pe dinafara.. profesoara mea de franceza din clasa a 5-a nu m-a invatat deloc franceza.. nici in clasa a 5-a si nici mai tarziu. in schimb mi-a dat 5 pentru ca n-am stiut.. n-am stiut ceva ce nu aveam de unde sa stiu in conditiile in care ea avea alte preocupari la orele noastre si oricum dadea note in functie de simpatiile ei. eu nu eram printre acele persoane.. n-aveam parinti profesori, nu-i faceam cadouri si nici nu vorbeam mai mult decat trebuia, nu-i faceam complimente cu caru'. a stat cu mine in cartier, si inca mai sta.
profesoarei mele de franceza din clasa a 5-a ii faceam masaj in ore, ii plimbam cainele, ma duceam sa-i cumpar bere si incercam sa-i intru cat mai mult in gratii. cu toate astea mi-a dat 5. am urat-o pentru asta si pentru ca jingnea copiii si pentru ca era nedreapta si pentru ca era genul care te facea sa-ti pierzi increderea in tine, mai ales la varsta la care eram, pupandu-i in cur pe aia cu bani si pe fiu' inspectorului si umilindu-i pe restul. am fost ingrozita de ea si de orele ei timp de 2 ani cat am avut-o ca profesoara. in clasa a 6-a lucrurile s-au mai schimbat.. atunci cand profesoara mea de franceza a vazut lista cu mediile clasei asezate in ordine. si s-a mirat foarte tare cand m-a vazut undeva sus.. de atunci m-a lasat in pace si mi-a dublat notele. n-am mai avut nicio treaba cu ea. acum n-o mai urasc, nici nu-mi mai pasa.. doar o salut cand isi plimba cainele prin fata blocului meu. si nici nu ma mai sperie oamenii ca ea, sunt prea josnici in ochii mei si in niciun caz increderea mea de sine nu mai are de suferit din cauza unora ca ei.
profesoara mea de franceza din clasa a 5-a ar fi o adevarata doamna daca n-as cunoaste-o si pe dinauntru..

viziune asupra puterii

"Puterea celui cu adevarat puternic astfel se manifesta: sa stii ca poti distruge pe cineva, sa n-o faci si acela sa nu stie"

Marin Preda - "Cel mai iubit dintre pamanteni"

SI CE?!?!!

asa si daca sunt rautacioasa ce? si daca nu accept sa mi se spuna NU, ce? ce daca vreau tot ce poti sa dai? si ce daca ma supar si ma enervez din cele mai ciudate lucruri si nu ma intelegi? si ce daca nu inteleg? mai conteaza daca apoi imi trece oricum? da, pot sa fiu atata de enervanta incat sa te innebunesc si sa-ti doresti sa dai cu mine de pereti si sa fac ceva sa-ti si treaca! ce daca tip si-mi musc buzele de nervi si ma scoti din minti de fiecare cand zici ca faci ceva si nu faci si tu vorbesti asa frumos si linistit si ma lasi sa ma agit ca fraiera? dupa care te enervezi si tu ca ma port urat cu tine. nu uit! ce sa fac daca nu pot sa uit? ti-as fute una-n gura de fiecare data cand imi amintesc si asta nu inseamna c-am uitat, inseamna c-am iertat da o sa-ti aduc aminte din cand in cand, sa nu crezi c-ai scapat asa usor!

de ce ai nevoie?

am nevoie de sinceritate. am nevoie sa fiu simpla si inteleasa asa cum sunt, am nevoie de zambete si emotii, n-am nevoie de gesturi fortate, am nevoie sa iert si sa spun ce simt cateodata, am nevoie de inceputuri si de povesti, am cateodata nevoie de nopti pierdute, cu fum de tigara, surde dar zgomotoase, ca sa fug de gandurile mele, n-am nevoie de promisiuni, am nevoie sa cred. nu mai am nevoie de cuvinte nespuse la timp.. de greseli, de umbre sau de pareri de rau, nici de continuari cand e deja prea tarziu.. n-am nevoie sa ma intorc acolo unde nu-mi e locul. nu e nevoie sa fac ce trebuie, nu conteaza ca nu incalci normele atata timp cat faci un rau. n-am nevoie sa manipulez oamenii, sa-i mint, nu simt nevoia sa-i dezamagesc pe cei la care tin sau sa-i jignesc in vreun fel, am nevoie sa-mi consum durerea si s-o inteleg, nu sa trec peste, am nevoie sa rad orice-ar fi si sa trec brusc de la o stare la alta pentru ca ma oboseste prea tare sa stau suparata, n-am nevoie de predici si morala sau de ironii ieftine din partea unor frustrati care se vor interesanti, n-am nevoie de lucruri grabite sau de ambitii prostesti, vreau motive adevarate si mai putine complicatii inutile, vreau momente de fericire noua, nu numai nostalgia vremurilor trecute

cartea si cititorul sau

cititorul este cel care da viata cartii iar cartea capata un rost doar atunci cand a fost de folos, fiind mai intai inteleasa, cititorului..
cartile iti dau gustul libertatii si al regasirii, iti dau sansa de a alege dintre bine si rau, te-nvata sa traiesti si sa simti, iti dau putere de imaginatie si de cunoastere, iti dau totul daca stii cum sa le vezi si atunci nu te mai simti strain de tine insuti.
in mod incredibil descoperi lumea descoperindu-te pe tine, esti fascinat si in acelasi timp mai sigur pe tine, incerci stari si lumi noi, fara teama, cu sete de viata si de-aventuri..
si cand te regasesti intr-un episod sau intr-un personaj, zambesti la gandul ca si tu ai cunsocut candva senzatia descrisa si tulburandu-te la gandul ca nu esti singurul care a trait unele lucruri si a simtit unele lucruri, care de fapt te-au facut sa fi asa cum esti acum, fara sa le stii, fara sa le intelegi.. iar acum le descoperi sensul si intelegi ca de fapt toate astea au fost inca dinaintea ta, ca ziua de maine e deja un trecut. nimic nu e nou si nimic nu se petrece la intamplare.
dar cartile nu inseamna neaparat adevar, inseamna cunoastere, inseamna riscul de a rataci pe fel de fel de drumuri, de a asculta chemarile departarilor, ca un adevarat calator pe drumul vietii, inseamna un mod de evadare si o eliberare, inseamna curajul de a privi dincolo de zidurile acestei lumi, acestei realitati..
trebuie sa stim sa pretuim "micile adevaruri" dintr-o carte, care candva constituiau taina cuiva, sau poate senzatia care iti infioara trupul la amintirea unei alte senzatii traite candva si redescoperite in randurile unei carti..
insa cartea este ceva mort in lipsa unei maini care sa o rasfoiasca, in lipsa unei minti care sa-i dezvaluie taina, si cu puteri de vrajitor sa dea sens universului ascuns al acesteia..

"O carte este o versiune a lumii." ( Salman Rushdie)

fara titlu

a inceput scena si ea s-a oprit. si n-a mai zis nimic, cu privirea fixa, nu s-a mai miscat deloc. n-a uitat replica, nu era vorba ca nu-i mai place personajul, ci doar s-a plictisit de piesa, s-a blocat, scena asta ii provocase prea multe stari, i-a adus prea multe ganduri care au trezit-o la realitate, si realitatea nu se asemana deloc cu ce-i spusesera cand intrase in lumea asta. isi traise rolul, crezuse tot ce se intamplase in piesa aia, pretuise acea lume, si publicul, si rolul si toate cuvintele, era exploziva si atragea mereu atentia, era spontana si vesela, era cum trebuia pentru rolul ei. se revolta si se impaca cu sine, in fiecare act traia ceva diferit, invatase sa se poarte si sa accepte aplauzele si admiratia publicului, numai ca facuse greseala sa aiba incredere in ceea ce vedea acolo si a jucat cu sufletul
in sala era liniste si toti asteptau. degeaba.. s-a terminat. nu mai era actor, nu mai credea, si nu-i placea nici asa pentru ca acum era prea greu in realitate, nu mai zambea, nu mai simtea, nu-i mai era dor, era doar foarte suparata pe ea intr-un fel.. dar acum, ca renuntase la tot ce era inainte, nu prea mai avea nimic al ei, nu mai ramasese cu nimic. si ce se face acum? o ia de la capat? obosise de tot..
ar fi vrut macar sa planga, sa simta o emotie sau ceva, dar nici asta n-a putut. e numai vina ei pentru ce i se-ntampla, de cate ori trebuie sa treci prin acelasi lucru ca sa-l intelegi?
dar n-o judecati, nu trebuie nici sa intelegeti, o sa inteleaga ea, daca o sa mai fie ceva adevarat de inteles. imi pare rau ca s-a intamplat asa

dependenta de viata

momentele sau fericirea sau destinul nu stau dupa noi, nu? pentru ca timpul nu sta dupa noi, singura sansa sa poti iesi din timp, e sa stii sa-l ignori si sa-ti traiesti clipa, sa te simti liber de toate.. fura-i momentul, fa-l al tau, transforma-l in vesnicie. invata sa dilati clipa, nu exista greseli. nu mai cauta fericirea, simte-o in toate nimicurile din jurul tau, asculta indemnurile nerostite, pacaleste destinul! cu sete de doruri, de patimi.. lasa toate asteptarile ieftine, toate conventiile. fa toate astea fara regrete si fara nicio teama de prezent sau de viitor sau de nimic, fara sa te gandesti la vreun sfarsit, fara sa obosesti vreodata de atata viata, in goana ta dupa aventura si fericiri de moment si obliga-i si pe ceilalti sa tina pasul cu tine.. singura ta arma e libertatea

Vei plange mult ori vei zambi?

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Lucian Blaga

fara regrete

cum ar fi sa vina pe neasteptate, sa te-arunce si sa te prinda iar si iar, si sa n-ai timp sa te trezesti? cum ar fi daca totusi te-ai trezi? ai vrea sa te-ntorci inapoi.. ea ar fi slabiciunea ta, mai tare ca orice drog, raspunsul si vindecarea ta, simti ca te sufoci, ca dispari cand n-o simti langa tine, mai intensa decat orice senzatie.. asa ar fi ea, mai completa si mai extraordinara decat perfectiunea, ti-ar stii gandurile si orice miscare a sufletului, ai cunoaste-o si tu fara sa stii, fara sa te mai stii, dar ar fi cea mai mare provocare, cel mai tulbure gand, cea mai dificila, neinteleasa tentatie si definitie a ta, cel mai dulce compromis, clipa traita la maxim, mereu la extreme, "echilibrul ei ametitor", o combinatie fatala, ar fi si bine si rau, ar fi periculos de impulsiva, ar fi de moment, ar fi pentru totdeauna, n-ai stii.. ti s-ar mari pupilele si ti-ai pierde cunostinta cand i-ai simti parfumul si respiratia pe gat, umbra ta, din cuvinte asurzitoare din cel mai adanc intuneric, ar fi cea mai abstracta imagine a ceea ce-ti doresti, cea mai sucita, ciudata si complicata incertitudine a ta, te-ar obosi, ar fi cel mai real si in acelasi timp cel mai greu de atins lucru din viata ta.. ai fi in stare s-o pastrezi?

Almost Famous

PENNY: Look. You should be happy for me.
You don't know what he says to me in
private. Maybe it is love. As much
as it can be with someone who --

WILLIAM -- sold you to Humble Pie for fifty
dollars and a case of beer? I was
there!

PENNY :What kind of beer?

I Wish I Was A Punk Rocker..

Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair
In '77 and '69 revolution was in the air
I was born too late into a world that doesn't care
Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

When the head of state didn't play guitar
Not everybody drove a car
When music really mattered and when radio was king
When accountants didn't have control
And the media couldn't buy your soul
And computers were still scary and we didn't know everything


When pop stars still remained a myth
And ignorance could still be bliss
And when god saved the queen she turned a whiter shade of pale
My mom and dad were in their teens
And anarchy was still a dream
And the only way to stay in touch was a letter in the mail


When record shops were still on top
And vinyl was all that they stocked
And the super info highway was still drifting out in space
Kids were wearing hand me downs
And playing games meant kick arounds
And footballers still had long hair and dirt across their face


I was born too late into a world that doesn't care
Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair... 8->

ideea de "open minded"

mare mare confuzie..
suntem multumiti de tinerii din ziua de azi pentru ca sunt "open minded".. au tupeu, frate, spun ce-au pe suflet, ii doare-n cot daca-i rogi ceva, ei n-au chef, sunt deschisi, la modu ca spun tot din casa, cum vine tacsu' beat si face scandal, isi dau frau liber imaginatiei, adica injura de toate neamurile, isi spun toate parerile, merg pe principiu' "get rich or die trying";) , sunt precoce, nu e nimic ce sa nu fi incercat deja..
cam asta e conceptia de "open minded"..
parerea mea de incuiata care nu intelege toate aceste manifestari sau cel putin nu in totalitate, este ca a fi open minded inseamna, in linii mari, a incerca sa privesti si altfel lucrurile, a intelege inainte de a judeca, a avea curaj sa fi tu insuti, a renunta la prejudecati, la idei fixe si imbatranite si a te adapta, a fi deschis la nou, nu la compromisuri, a avea puterea si rabdarea sa accepti lucrurile si oamenii asa cum sunt si a avea o viziune sincera, mai ales fata de tine..

"deschideri", perspective, rusine, pretentii, greata

frate, mai nou oamenii s-au cultivat, s-au culturalizat, cica s-au deschis la minte, la idei, la slitz si astfel au inceput sa gandeasca.. evident, ei au inceput acest fenomen in fata portii de la gradina, in fata blocului, cu punga de seminte in mana sau chiar pe bulevarde, pe banci, exprimandu-si parerile despre .. ce apuca.. orice! ca doar de-aia e o tara libera asta in care traim! noi, astia de 13-17 ani cu pretentii am ales si am votat asa, astia care inca-si sterg mucii si cred ca ceausescu era vreun jucator de fotbal si ca revolutia n-a fost la noi in tara, si oricum n-a fost mare lucru ca au murit cativa fraieri care s-au ridicat ca-s ei mai destepti si mai "altfel".. eh, macar daca nu ne punem problema ca in mare parte datorita lor traim acum intr-un asa-zis regim democratic, atunci macar sa ne-o punem mai simplu, mai usor de inteles, mai practic.. datorita lor ai libertatea de a iesi la agatat cu decolteu' pana-n buric sau de a te da vreun smecheras cu lanturi si cutite la coltu blocului tau..
si totusi.. si ei au un cuvant de spus! deci, cum sa va spun.. chiar daca este relativ dificil sa se exprime coerent si cat de cat corect, ei se vor ascultati, pentru ca au o parere, stiu despre ce este vorba, sunt chiar din ce in ce mai informati..
"open minded"... asa sunt oamenii din ziua de azi.. asa isi dau cu parerea oamenii din ziua de azi despre alti oameni.. dar povestea cu "open minded" o s-o continui intr-un alt post..

treaba mea

am ceva cu atitudinea nu cu ideile sau parerile oamenilor. nu prea ma cert cu oamenii, nu prea urasc, dispretuiesc doar, nu judec, decat o singura persoana cred, pe restu ii critic, adica am cate-o parere de multe ori dar nu-mi dau cu parerea( nici macar pe bloguri) daca nu mi-o cere nimeni, prefer sa las oamenii sa se creada importanti si destepti fara sa le dau lectii, ma pricep foarte bine sa fac oamenii sa se simta prost dar si sa-i binedispun, fara sa ma pricep deloc la consolari, sunt lucruri pe care nu pot sa le spun, nu le spun decat foarte rar, cel mai mult nu suport oamenii ipocriti, mi se spune ca sunt prea sincera si directa si, da, am curaj sa spun in fata parerea daca asa cred sau daca mi se cere, pot sa ma prefac ca nu vad sau nu cunosc parti ale unor oamenilor, dar asta nu inseamna ca nu-mi dau seama de ele, doar ca oamenii de obicei sunt atat de prosti incat isi imagineaza ca sunt prea complicati si de neinteles pentru mine, iar eu evit niste situatii neplacute si care oricum n-ar avea niciun rost, nu pup in cur chiar daca am nevoie de o persoana, asta nu inseamna ca nu exista oameni de care ma folosesc, am invatat sa ascult fara sa ma enervez, de obicei mai mult ma amuz, sunt egoista si recunosc, oamenii cred ca sunt mereu fericita si imatura, doar pentru ca rad mult si nu ma vaiet niciodata, si prefer sa-i las sa ma creada mica si proasta decat sa-mi stie povestea si sa-si dea cu parerea sau sa judece

necunoscut..

m-am trezit intr-o zi cu el la usa.. avea parul ravasit, si pe el il luase intamplarea prin surprindere putin. m-a intrebat daca am timp, daca vreau sa ma plimb un pic. a spus-o nu cu prea multa incredere in el, cat sa para arogant, nici prea nesigur, cat sa arate ca-i e teama, cu un zambet mic pe moaca sincera si un pic uimita..
am iesit fara sa spun ceva, fara sa ma sperii si fara sa ma gandesc la aproape nimic. s-a bucurat ca am spus da pentru ca decat atat astepta de fapt.. m-a intrebat daca ne plimbam, am inchis ochii si am acceptat, a zis ca daca ma plimb cu el n-o sa mai stiu drumul inapoi, n-o sa pot sa ma intorc singura, n-o sa ma mai pot intoarce deloc poate. am mers impreuna in continuare, eu tacuta si ganditoare, cu ochii inchisi, si intrebandu-ma ce vroia de fapt de la mine, el atent la reactiile mele, ca si cum plimbarile oarbe cu necunoscuti ar fi fost cel mai firesc lucru de pe pamant.
nu s-a apucat sa-mi tina teorii sau sa-mi povesteasca continuarea, pentru ca de fapt, chiar daca era clar ca venea din alte lumi, ca era altfel, nici el nu avea cum sa stie continuarea si asta ne facea intr-un fel egali in fata a ceva.. a destinului, a intamplarii, nu mai conta.. si n-avea cine sa ne dea raspunsuri, si asta ne facea cu atat mai grabiti sa vedem viata adevarata, un fel de fericire amestecata cu un pic de curiozitate
a vorbit si mi-a aratat lucruri ca sa-mi aminteasca de el, eu ascultam, mi-a spus ca odata cu plimbarea o sa incep sa uit ce stiam inainte, sau ca o sa le invat pe toate sub o alta forma, ca o sa privesc altfel trecutul, si viitorul la fel, fara sa ma tem, ca o sa uit si-o sa invat din nou, si toate s-au amestecat in capul meu si inca mai tin ochii strans inchisi si ma agat de ceva, de frica sa nu ma trezesc ca n-a fost sau ca n-a ramas nimic stiind ca oricum nu ma mai pot intoarce la fel..


"ce-ti pasa daca nu stii ce te-asteapta, cand ce te-asteapta nu-i scris nicaieri?" (ion minulescu)

friends will be friends

oameni dragi, prieteni, locuri atat de frumoase, momente perfecte, senzatii si ipostaze, amintiri, lucruri de neuitat, detalii, spontaneitate sau nu, fotografii de data asta ale mele..

azi, cu alina si cu ema prin oras si in parc, pe o terasa sau la cumparaturi, cu chef de poze pentru ca deh.. fata pleaca la facultate si ii trebuie poza cu noi s-o puna pe birou sau pe etajera din baie, sau unde vrea ea.. si cand o vezi asa de dulce, pupacioasa rau, cu coditele ei si cu moaca aia incruntata si cu reactiile ei de om care a luat-o razna! dar are bac si o iertam si o intelegem si ii tinem si pumnii. iar ema.. ei ii e lene.. nu prea a vorbit, abia s-a miscat pe drum si nu reusea niciodata sa ne scoata pe toate 3 in poza! asa ca la un moment dat am renuntat si am pus pe cineva sa ne faca..

time of your life.. - first part

prima plecare din vara asta.. am plecat, m-am si intors.. cu un picior scrantit, cu dor de mare de data asta dar si de locurile prin care am trecut, obosita dar cu chef de viata si gata sa plec din nou, fara insigna mea super din vama, care era speciala pentru ca avea si o poveste, somn foarte putin, nopti pierdute, strazi inguste noaptea, cu felinare, niciodata nu mai vreau sa vad chipsuri si alte prostii, dor de muzica mea si de cateva persoane, am multe de povestit.. pana atunci o sa tot aduc poze, si cum inca nu le am pe toate o sa pun cateva.. restul, zilele urmatoare.. :D