Wednesday, August 29, 2007

am avut dreptate!


cand sinceritatea invinge orgoliul si teama, atunci e curaj adevarat.. cand dai ceva din tine celuilalt, niciodata nu vei mai putea fi tu fara acea persoana, fara acea parte din tine.
pentru ca atunci cand iubesti un om, nu tii cont de conventii sau de pareri, nu pui egoismul tau pe primul loc si nici nu tii mortis sa faci rau doar pentru ca asa ti se pare corect. dar atunci cand iubesti cu adevarat, atunci esti cel mai vulnerabil, atunci se greseste si atunci doare cel mai tare.. numai ca uneori chiar merita sa ierti. merita sa ierti din tot sufletul si cu toata convingerea, nu pe jumatate, nu cu ingamfare sau cu reprosuri.

dar numai adevarul care a fost spus poate fi iertat..
numai oamenii care au puterea sa fie sinceri si sa renunte la superficialitate pentru a indrepta ceva, merita iertati.

iubesc impacarile.. pentru ca dupa ce te certi cu cineva drag, si ii simti atat de tare lipsa, simti ca te sufoci si parca nimic nu mai e la locul lui si nici nu-ti mai trebuie nimic, ti-e dor pana si de mirosul ei, de tonul vocii, sau de rasul ei, si totusi il poti simti in toate lucrurile din jurul tau, pentru ca e acolo, e cu tine mereu, e undeva in tine.. intotdeauna va exista momentul acela.. care iti da fiori numai cand te gandesti la el.. cand renunti la toate prostiile lipsite de importanta si faci ceva! si toata lumea care se prabusise candva undeva in sufletul tau, e inlocuita de ceva mult mai frumos, mai sigur si mai special. si cu cat iti e mai greu fara o persoana si stai mai mult fara ea, cu atat acel moment va fi ceva mai extraordinar..

ma bucur din nou de luna plina in noaptea asta.. e un fel de confirmare la ce am simtit ieri. confirmarea propriu-zisa a venit deja si binele l-am simtit din plin. cred ca mai urmeaza.. sunt fericita, acum simt. :)

11 comments:

gabi said...

Esti deosebita!
Ferice de cel iertat de tine! Sa nu te schimbi niciodata!
Te imbratisez cu drag!

Erika said...

sper sa merite de fiecare data cand iert.. imi doresc sa merite!
oricum mie n-o sa-mi para niciodata rau pentru asta... :)
te pup si merci mult pentru imbratisare, ajuta sa stii ;)

D@n said...

sa ierti e pe cat de greu, pe atat de frumos:)

lara said...

superb scris!! atat de simplu si totusi coplex... suna ciudat dar toti stiam asta iar tu ai spus-o intr-un mod deosebit!

Erika said...

@dan: si mai greu e sa uiti ;)
@lara: merci frumos. si da, teoretic stim toti.. :)

Anonymous said...

so pretty!!!si chiar ca ai pus punctu pe I cu postu asta.

Erika said...

@notalent: merci :)
multi mi-au zis de postul asta.. cred ca place pentru ca fiecare se regaseste pe undeva :P

Anonymous said...

dar acum sunt eu fericita... tu mai astepti un pic si o sa vezi ca or sa vina iar perioade d-alea supeeeer de-ale noastre. stii doar ca daca am fi fericite in acelasi timp, amandoua la fel de tare, s-ar duce pamantul de rapa :))

Erika said...

@ema: da, te las pe tine acum, ce sa mai fac, ma sacrific :))
o sa vina perioadele alea. o sa revina! sunt sigura. doar amandoua simtim ceva.. :)

Vlad said...

:)

D@n said...

ai să-mi bag...ce commenturi mai dădeam și eu..