profesoara mea de franceza din clasa a 5-a

profesoara mea de franceza din clasa a 5-a e o adevarata doamna pe dinafara.. profesoara mea de franceza din clasa a 5-a nu m-a invatat deloc franceza.. nici in clasa a 5-a si nici mai tarziu. in schimb mi-a dat 5 pentru ca n-am stiut.. n-am stiut ceva ce nu aveam de unde sa stiu in conditiile in care ea avea alte preocupari la orele noastre si oricum dadea note in functie de simpatiile ei. eu nu eram printre acele persoane.. n-aveam parinti profesori, nu-i faceam cadouri si nici nu vorbeam mai mult decat trebuia, nu-i faceam complimente cu caru'. a stat cu mine in cartier, si inca mai sta.
profesoarei mele de franceza din clasa a 5-a ii faceam masaj in ore, ii plimbam cainele, ma duceam sa-i cumpar bere si incercam sa-i intru cat mai mult in gratii. cu toate astea mi-a dat 5. am urat-o pentru asta si pentru ca jingnea copiii si pentru ca era nedreapta si pentru ca era genul care te facea sa-ti pierzi increderea in tine, mai ales la varsta la care eram, pupandu-i in cur pe aia cu bani si pe fiu' inspectorului si umilindu-i pe restul. am fost ingrozita de ea si de orele ei timp de 2 ani cat am avut-o ca profesoara. in clasa a 6-a lucrurile s-au mai schimbat.. atunci cand profesoara mea de franceza a vazut lista cu mediile clasei asezate in ordine. si s-a mirat foarte tare cand m-a vazut undeva sus.. de atunci m-a lasat in pace si mi-a dublat notele. n-am mai avut nicio treaba cu ea. acum n-o mai urasc, nici nu-mi mai pasa.. doar o salut cand isi plimba cainele prin fata blocului meu. si nici nu ma mai sperie oamenii ca ea, sunt prea josnici in ochii mei si in niciun caz increderea mea de sine nu mai are de suferit din cauza unora ca ei.
profesoara mea de franceza din clasa a 5-a ar fi o adevarata doamna daca n-as cunoaste-o si pe dinauntru..

viziune asupra puterii

"Puterea celui cu adevarat puternic astfel se manifesta: sa stii ca poti distruge pe cineva, sa n-o faci si acela sa nu stie"

Marin Preda - "Cel mai iubit dintre pamanteni"

SI CE?!?!!

asa si daca sunt rautacioasa ce? si daca nu accept sa mi se spuna NU, ce? ce daca vreau tot ce poti sa dai? si ce daca ma supar si ma enervez din cele mai ciudate lucruri si nu ma intelegi? si ce daca nu inteleg? mai conteaza daca apoi imi trece oricum? da, pot sa fiu atata de enervanta incat sa te innebunesc si sa-ti doresti sa dai cu mine de pereti si sa fac ceva sa-ti si treaca! ce daca tip si-mi musc buzele de nervi si ma scoti din minti de fiecare cand zici ca faci ceva si nu faci si tu vorbesti asa frumos si linistit si ma lasi sa ma agit ca fraiera? dupa care te enervezi si tu ca ma port urat cu tine. nu uit! ce sa fac daca nu pot sa uit? ti-as fute una-n gura de fiecare data cand imi amintesc si asta nu inseamna c-am uitat, inseamna c-am iertat da o sa-ti aduc aminte din cand in cand, sa nu crezi c-ai scapat asa usor!

de ce ai nevoie?

am nevoie de sinceritate. am nevoie sa fiu simpla si inteleasa asa cum sunt, am nevoie de zambete si emotii, n-am nevoie de gesturi fortate, am nevoie sa iert si sa spun ce simt cateodata, am nevoie de inceputuri si de povesti, am cateodata nevoie de nopti pierdute, cu fum de tigara, surde dar zgomotoase, ca sa fug de gandurile mele, n-am nevoie de promisiuni, am nevoie sa cred. nu mai am nevoie de cuvinte nespuse la timp.. de greseli, de umbre sau de pareri de rau, nici de continuari cand e deja prea tarziu.. n-am nevoie sa ma intorc acolo unde nu-mi e locul. nu e nevoie sa fac ce trebuie, nu conteaza ca nu incalci normele atata timp cat faci un rau. n-am nevoie sa manipulez oamenii, sa-i mint, nu simt nevoia sa-i dezamagesc pe cei la care tin sau sa-i jignesc in vreun fel, am nevoie sa-mi consum durerea si s-o inteleg, nu sa trec peste, am nevoie sa rad orice-ar fi si sa trec brusc de la o stare la alta pentru ca ma oboseste prea tare sa stau suparata, n-am nevoie de predici si morala sau de ironii ieftine din partea unor frustrati care se vor interesanti, n-am nevoie de lucruri grabite sau de ambitii prostesti, vreau motive adevarate si mai putine complicatii inutile, vreau momente de fericire noua, nu numai nostalgia vremurilor trecute

cartea si cititorul sau

cititorul este cel care da viata cartii iar cartea capata un rost doar atunci cand a fost de folos, fiind mai intai inteleasa, cititorului..
cartile iti dau gustul libertatii si al regasirii, iti dau sansa de a alege dintre bine si rau, te-nvata sa traiesti si sa simti, iti dau putere de imaginatie si de cunoastere, iti dau totul daca stii cum sa le vezi si atunci nu te mai simti strain de tine insuti.
in mod incredibil descoperi lumea descoperindu-te pe tine, esti fascinat si in acelasi timp mai sigur pe tine, incerci stari si lumi noi, fara teama, cu sete de viata si de-aventuri..
si cand te regasesti intr-un episod sau intr-un personaj, zambesti la gandul ca si tu ai cunsocut candva senzatia descrisa si tulburandu-te la gandul ca nu esti singurul care a trait unele lucruri si a simtit unele lucruri, care de fapt te-au facut sa fi asa cum esti acum, fara sa le stii, fara sa le intelegi.. iar acum le descoperi sensul si intelegi ca de fapt toate astea au fost inca dinaintea ta, ca ziua de maine e deja un trecut. nimic nu e nou si nimic nu se petrece la intamplare.
dar cartile nu inseamna neaparat adevar, inseamna cunoastere, inseamna riscul de a rataci pe fel de fel de drumuri, de a asculta chemarile departarilor, ca un adevarat calator pe drumul vietii, inseamna un mod de evadare si o eliberare, inseamna curajul de a privi dincolo de zidurile acestei lumi, acestei realitati..
trebuie sa stim sa pretuim "micile adevaruri" dintr-o carte, care candva constituiau taina cuiva, sau poate senzatia care iti infioara trupul la amintirea unei alte senzatii traite candva si redescoperite in randurile unei carti..
insa cartea este ceva mort in lipsa unei maini care sa o rasfoiasca, in lipsa unei minti care sa-i dezvaluie taina, si cu puteri de vrajitor sa dea sens universului ascuns al acesteia..

"O carte este o versiune a lumii." ( Salman Rushdie)

fara titlu

a inceput scena si ea s-a oprit. si n-a mai zis nimic, cu privirea fixa, nu s-a mai miscat deloc. n-a uitat replica, nu era vorba ca nu-i mai place personajul, ci doar s-a plictisit de piesa, s-a blocat, scena asta ii provocase prea multe stari, i-a adus prea multe ganduri care au trezit-o la realitate, si realitatea nu se asemana deloc cu ce-i spusesera cand intrase in lumea asta. isi traise rolul, crezuse tot ce se intamplase in piesa aia, pretuise acea lume, si publicul, si rolul si toate cuvintele, era exploziva si atragea mereu atentia, era spontana si vesela, era cum trebuia pentru rolul ei. se revolta si se impaca cu sine, in fiecare act traia ceva diferit, invatase sa se poarte si sa accepte aplauzele si admiratia publicului, numai ca facuse greseala sa aiba incredere in ceea ce vedea acolo si a jucat cu sufletul
in sala era liniste si toti asteptau. degeaba.. s-a terminat. nu mai era actor, nu mai credea, si nu-i placea nici asa pentru ca acum era prea greu in realitate, nu mai zambea, nu mai simtea, nu-i mai era dor, era doar foarte suparata pe ea intr-un fel.. dar acum, ca renuntase la tot ce era inainte, nu prea mai avea nimic al ei, nu mai ramasese cu nimic. si ce se face acum? o ia de la capat? obosise de tot..
ar fi vrut macar sa planga, sa simta o emotie sau ceva, dar nici asta n-a putut. e numai vina ei pentru ce i se-ntampla, de cate ori trebuie sa treci prin acelasi lucru ca sa-l intelegi?
dar n-o judecati, nu trebuie nici sa intelegeti, o sa inteleaga ea, daca o sa mai fie ceva adevarat de inteles. imi pare rau ca s-a intamplat asa

dependenta de viata

momentele sau fericirea sau destinul nu stau dupa noi, nu? pentru ca timpul nu sta dupa noi, singura sansa sa poti iesi din timp, e sa stii sa-l ignori si sa-ti traiesti clipa, sa te simti liber de toate.. fura-i momentul, fa-l al tau, transforma-l in vesnicie. invata sa dilati clipa, nu exista greseli. nu mai cauta fericirea, simte-o in toate nimicurile din jurul tau, asculta indemnurile nerostite, pacaleste destinul! cu sete de doruri, de patimi.. lasa toate asteptarile ieftine, toate conventiile. fa toate astea fara regrete si fara nicio teama de prezent sau de viitor sau de nimic, fara sa te gandesti la vreun sfarsit, fara sa obosesti vreodata de atata viata, in goana ta dupa aventura si fericiri de moment si obliga-i si pe ceilalti sa tina pasul cu tine.. singura ta arma e libertatea