Old habits die hard..

Ma dezobisnuiesc greu de oameni.. Ma dezobisnuiesc greu de obiceiurile lor, fie ele oricat de dragute sau enervante, pentru ca ele fac parte din ei si ei fac parte, intr-un fel sau altul, din mine.
Uit greu si mi se face dor. Imi e greu sa renunt la oameni, si sunt constienta ca asta e de cele mai multe ori un defect. Am obosit, m-am saturat sa schimb oameni, sa ma plictisesc de ei sau pur si simplu sa plece. Pentru ca oamenii au prostul obicei sa plece, sau sa se schimbe - ei o numesc maturizare.. Iti dau exact atata timp cat sa te obisnuiesti cu ei si apoi dispar. Si cum in general asta e considerat un lucru firesc, nimeni nu sta prea mult pe ganduri cand se intampla. Dar eu nu sunt buna la despartiri, si nu e vorba de despartirile alea cu "adio, nu o sa ne mai vedem niciodata", ci de alea care se intampla treptat.
Eu vreau oamenii langa mine, cat mai multi, fara sa-i schimb.. pentru ca oamenii se pierd, nu se inlocuiesc.

Eu va zambesc cand ne intalnim intamplator pe strada peste ani, pentru ca sunt secrete de demult, versuri urlate impreuna in seri zgomotoase pe strazi straine, departe departe, nume ramase scrise pe bancile liceului si promisiuni copilaresti sau poate doar franturi de emotii care ne leaga, si eu uit greu si mi se face dor..

Nu va mai maturizati atat ca o sa ajungeti singuri, batrani si incruntati!

Pentru Mama Mea!

Pentru Mama Mea si atat! Azi e ziua ei.. in primul rand pentru ca e mama, pentru ca are un copil care o scoate din minti de atatia ani si totusi rezista, pentru ca tipa mult, pentru ca ii place sa mergem la cumparaturi si o fraieresc aproape de fiecare data, pentru ca atunci cand sunt bolnava, imi aduce iaurt si pim's si tot felul de dulciuri, niciodata medicamente; pentru ca plange atunci cand o supar rau si e obsedata de faptul ca o sa ma marit, o sa plec si n-o sa-mi mai amintesc de ea, pentru ca imi face tot felul de mofturi si pentru ca vorbim mult, mai ales duminica dimineata, pentru ca ii plac prietenii mei dar de multe ori devine stresanta cu intrebarile, pentru ca are atata incredere in mine, pentru ca imi reaminteste aproape lunar cum i-am promis ca o sa fac copii pentru ea, ca sa nu se plictiseasca, pentru ca ma roaga sa-i pun cenaclul flacara si pentru ca am observat ca de la un timp, in mod surpinzator, a inceput sa gateasca foarte bine, pentru ca nu se baga in seama cu vecinele si nu sta pe banca in fata blocului la barfa si nu mananca seminte pe geamul de la balcon, pentru ca ea m-a invatat sa las de la mine si sa am rabdare (ea se enerveaza de fiecare data deci trebuie sa fie eu cea calma), pentru ca e mandra de mine si ma iubeste cel mai mult..
Pentru toate cele mentionate mai sus, si eu o iubesc pe ea.. mama mea e magica! (asa cum ar spune ema :))

Updating..

nu, n-am mai scris pe blog.. n-am avut timp, chef, idei. si oricum mi-am luat cosmote daca vreti sa stiti, deci ma conversez cu oamenii la telefonul meu cel nou (ca mi-am luat si telefon, ce credeati?) asa ca acum am preocupare cel putin pentru moment, pana ma plictisesc. pentru ca de lucrurile profunde si luate prea in serios de pe blog ma plictisisem de mult..
in plus, a venit primavara si am atatea de recuperat de anul trecut, pentru tot ce n-am facut, ce n-am avut curaj sa spun, pentru luna mai, pentru ca desi m-am laudat ca e facuta special pentru mine, nu am stiut sa ma bucur cum trebuia de ea, pentru toate serile pierdute in fata calculatorului, pentru toate concertele ratate si pentru toate filmele pe care nu am apucat sa le vad, pentru toate nimicurile care m-au preocupat si pentru tot timpul pierdut degeaba.
Pentru toate astea, vreau ca primavara asta sa continue la fel de bine cum a inceput, vreau dimineti frumoase cu melodiile mele pe fundal, vreau inca una, doua, trei (cat se poate de multe) duminici perfecte, vreau plimbari cu rolele (da, inca mai merg cu rolele la varsta asta si nu mi se pare nimic in neregula sau absurd, pentru voi astia mari cu minti incuiate si impresii de intelectuali..), vreau concerte, poze, cercei, mers cu trenul, cumparaturi, buburuze, pim's, seri dragute cu filme si mult asteptata mea luna mai..

Ziua Indragostitilor!

Vine ziua indragostitilor! Uiiiiiii ce fericita sunt!!!! sunt asa emotionata, inseamna mult pentru mine sa vad cum se gandeste ubitu meu la mine si cat ma iubeste si chiar imi arata asta! da, da! imi arata mereu cand vine ziua indragostitilor, cea mai mumoasa ziiiii cand ma simt asa speciala! chiar daca in rest mai ma bate cateodata cand ii zic ca de ce sta cu altele si ma pune sa amanetez inelu si lantu lu mama ca sa-i dau lui banii, eu stiu ca pe 14 februarie el imi va demostra iubirea cu adevarat fara margini.. o vad asta in privirea lui care devine la fel de visatoare ca a mea, si stiu ca ne vom inhama impreuna la jugul fericirii unul langa altul si fata de altul, adica nu cu altul, eu numai pe ubitul meu ubesc! si de ziua noastra, adica a indragostitilor, mare sarbatoare dealtfel, eu ii voi lua ceva foarte special, la care pot sa bag mana n foc ca nu s-a gandit si ca va fi foarte surprins.. o sa-i cumpar o inimiuoara mumoasaaaaaaa de nuanta corai de la tarabele acelea de la coltul strazii ca am vazut eu ca au venit cu chestii destea si sunt multe muuuulte, sunt si breloace si pernute.. el anu trecut mi-a loat un parfum doamne ce gest! era "Lacramioara" la saptej'de mii stiu eu ca am vazut la magazinul mixt, si inca o ciocolata Laura cu gust de dragoste mmmm.. Sa stiti ca ziua indragostitilor o serbeaza chiar si oamenii de toate varstele, pentru ca iubirea nu are varste sau sa cunoasca ratiune! de exemplu si tata anu trecut a strans 2 salarii si i-a cumparat mamei mele o lenjerie de pat si a scos-o la restaurant.. ca sa vedeti! doamneee deja simt cum pluteste in aer, eu ma duc sa ma gandesc cum ma imbrac cand ies cu ubitu de ziua indragostitilor, cred ca imi iau bluza cu dantela rosie ! puuuuup! si nu uitati sa va iubiti mult de ziua indragostitilor!!!!!



Da, chiar vine! Ziua aia in care toti se agita sa cumpere mereu aceleasi lucruri, si sa faca o surpriza celui drag (pentru ca nimeni nu se asteapta, nu-i asa?) , ziua in care oamenii ajung sa-si vanda cate-un rinichi sau sa-si incendieze familia ca sa arate cat isi iubesc"jumatatea"..
Abia astept sa vad atatia oameni fericiti si iubindu-se!

Shortcuts through life

Stateam in noaptea asta si ma gandeam.. Cine merita mai multa apreciere, acela care e "bun la toate" sau acela care are o pasiune cu adevarat puternica, din care se nasc idealuri si multe vise? Primul este acela care se pricepe la orice si stie din toate cate putin, fara sa ajunga vreodata sa iubeasca vreunul din acele lucruri, ramanand astfel un om mediocru, iar al doilea este cel care se va distinge mereu prin originalitate si ambitie, care va lupta pentru a-si implini aspiratiile. Acum probabil toti o sa pretindem ca avem toata admiratia pentru primul, dar daca nu am fi pus problema asa, oare am fi avut aceeasi parere?
Sa ne gandim un pic, de cate ori nu am admirat mai mult "multiplele talente", respectiv spoiala de cunostinte in cat mai multe domenii ale unui individ aparent interesant, dar atat de banal in realitate, in locul unui om care pare simplu, dar care este cu adevarat pasionat de ceea ce face si spune?
Si asa e si cand vine vorba de relatiile de orice fel. Ne face oare mai demni sinceritatea cu care am iubit pe cineva si faptul ca am renuntat la orice, chiar la noi insine pentru persoana de langa noi, indiferent de cat de mult rau am facut celor dinainte sau vom face celor care vor veni dupa?
Ne face mai buni faptul ca am fost candva atat de buni incat am dat totul fara sa asteptam nimic inapoi?

"Tot ce esti e tot ce ai."

jocuri de oameni mari

tu ai un zambet rational, tu nu ai invatat sa zambesti decat pe jumatate. stii sa pui oamenii in incurcatura cu teoriile tale dar nu poti sa le ghicesti sufletul. tu urasti oamenii pentru ca nu te inteleg..
nu stii ca nu e nicio filosofie aici, sunt doar franturi de fericire simpla. ai o gandire atat de complexa si totusi esti atat de banal.. nu poti sa zambesti! nu stii nici sa te joci in parul cuiva sau sa te dai in leagane. esti si neindemanatic, ai obiceiul sa pierzi oamenii din jurul tau, si apoi te prefaci ca nu-ti pasa, ca sa pari puternic.
tu ai cateodata fruntea incruntata de atatea regrete si ganduri grele, inutile..

Human after all...

Suntem victime ale societatii in care traim. Oricum am incerca sa negam, oricat de puternica ar fi personalitatea noastra si oricat de mult am dori sa ne impunem propriile valori si norme morale, intotdeauna mediul in care traim, mentalitatea sociala cu principiile si conventiile ei nescrise, ne vor influenta in mod decisiv si vor ajunge sa ne formeze, sa ne defineasca.. Unii dintre noi ne vom revolta impotriva lor la un moment dat, dar in final, ele vor fi doar cauza unor regrete, mai mici sau mai mari, iar noi ne vom resemna, punand totul pe seama destinului.

Pentru ca traim intr-o societate, si inca intr-una in care oamenii se grabesc sa judece fara sa cunoasca, in majoritatea timpului, nu faci altceva decat sa te lupti cu imaginea pe care altii ti-au creat-o in ochii celorlalti oameni. si de fapt, de ea depinde aproape totul.

Ideea e ca nu stiu in ce masura ii judec la randul meu pe oamenii care fac asta si in ce masura ii inteleg.. Pentru ca toti facem asa, toti avem prejudecati, oricat de deschisi am incerca sa fim, toti ascultam sfaturile si parerile prietenilor cand vine vorba de relatiile cu alti oameni, pentru ca nimeni nu face compromisuri doar ca sa stie ca a procedat cum trebuie fata de un om, incercand sa vada dincolo de imaginea creata de "majoritate". si majoritatea cu toate ca invinge, nu are aproape niciodata dreptate.