de ce ai nevoie?

am nevoie de sinceritate. am nevoie sa fiu simpla si inteleasa asa cum sunt, am nevoie de zambete si emotii, n-am nevoie de gesturi fortate, am nevoie sa iert si sa spun ce simt cateodata, am nevoie de inceputuri si de povesti, am cateodata nevoie de nopti pierdute, cu fum de tigara, surde dar zgomotoase, ca sa fug de gandurile mele, n-am nevoie de promisiuni, am nevoie sa cred. nu mai am nevoie de cuvinte nespuse la timp.. de greseli, de umbre sau de pareri de rau, nici de continuari cand e deja prea tarziu.. n-am nevoie sa ma intorc acolo unde nu-mi e locul. nu e nevoie sa fac ce trebuie, nu conteaza ca nu incalci normele atata timp cat faci un rau. n-am nevoie sa manipulez oamenii, sa-i mint, nu simt nevoia sa-i dezamagesc pe cei la care tin sau sa-i jignesc in vreun fel, am nevoie sa-mi consum durerea si s-o inteleg, nu sa trec peste, am nevoie sa rad orice-ar fi si sa trec brusc de la o stare la alta pentru ca ma oboseste prea tare sa stau suparata, n-am nevoie de predici si morala sau de ironii ieftine din partea unor frustrati care se vor interesanti, n-am nevoie de lucruri grabite sau de ambitii prostesti, vreau motive adevarate si mai putine complicatii inutile, vreau momente de fericire noua, nu numai nostalgia vremurilor trecute

cartea si cititorul sau

cititorul este cel care da viata cartii iar cartea capata un rost doar atunci cand a fost de folos, fiind mai intai inteleasa, cititorului..
cartile iti dau gustul libertatii si al regasirii, iti dau sansa de a alege dintre bine si rau, te-nvata sa traiesti si sa simti, iti dau putere de imaginatie si de cunoastere, iti dau totul daca stii cum sa le vezi si atunci nu te mai simti strain de tine insuti.
in mod incredibil descoperi lumea descoperindu-te pe tine, esti fascinat si in acelasi timp mai sigur pe tine, incerci stari si lumi noi, fara teama, cu sete de viata si de-aventuri..
si cand te regasesti intr-un episod sau intr-un personaj, zambesti la gandul ca si tu ai cunsocut candva senzatia descrisa si tulburandu-te la gandul ca nu esti singurul care a trait unele lucruri si a simtit unele lucruri, care de fapt te-au facut sa fi asa cum esti acum, fara sa le stii, fara sa le intelegi.. iar acum le descoperi sensul si intelegi ca de fapt toate astea au fost inca dinaintea ta, ca ziua de maine e deja un trecut. nimic nu e nou si nimic nu se petrece la intamplare.
dar cartile nu inseamna neaparat adevar, inseamna cunoastere, inseamna riscul de a rataci pe fel de fel de drumuri, de a asculta chemarile departarilor, ca un adevarat calator pe drumul vietii, inseamna un mod de evadare si o eliberare, inseamna curajul de a privi dincolo de zidurile acestei lumi, acestei realitati..
trebuie sa stim sa pretuim "micile adevaruri" dintr-o carte, care candva constituiau taina cuiva, sau poate senzatia care iti infioara trupul la amintirea unei alte senzatii traite candva si redescoperite in randurile unei carti..
insa cartea este ceva mort in lipsa unei maini care sa o rasfoiasca, in lipsa unei minti care sa-i dezvaluie taina, si cu puteri de vrajitor sa dea sens universului ascuns al acesteia..

"O carte este o versiune a lumii." ( Salman Rushdie)

fara titlu

a inceput scena si ea s-a oprit. si n-a mai zis nimic, cu privirea fixa, nu s-a mai miscat deloc. n-a uitat replica, nu era vorba ca nu-i mai place personajul, ci doar s-a plictisit de piesa, s-a blocat, scena asta ii provocase prea multe stari, i-a adus prea multe ganduri care au trezit-o la realitate, si realitatea nu se asemana deloc cu ce-i spusesera cand intrase in lumea asta. isi traise rolul, crezuse tot ce se intamplase in piesa aia, pretuise acea lume, si publicul, si rolul si toate cuvintele, era exploziva si atragea mereu atentia, era spontana si vesela, era cum trebuia pentru rolul ei. se revolta si se impaca cu sine, in fiecare act traia ceva diferit, invatase sa se poarte si sa accepte aplauzele si admiratia publicului, numai ca facuse greseala sa aiba incredere in ceea ce vedea acolo si a jucat cu sufletul
in sala era liniste si toti asteptau. degeaba.. s-a terminat. nu mai era actor, nu mai credea, si nu-i placea nici asa pentru ca acum era prea greu in realitate, nu mai zambea, nu mai simtea, nu-i mai era dor, era doar foarte suparata pe ea intr-un fel.. dar acum, ca renuntase la tot ce era inainte, nu prea mai avea nimic al ei, nu mai ramasese cu nimic. si ce se face acum? o ia de la capat? obosise de tot..
ar fi vrut macar sa planga, sa simta o emotie sau ceva, dar nici asta n-a putut. e numai vina ei pentru ce i se-ntampla, de cate ori trebuie sa treci prin acelasi lucru ca sa-l intelegi?
dar n-o judecati, nu trebuie nici sa intelegeti, o sa inteleaga ea, daca o sa mai fie ceva adevarat de inteles. imi pare rau ca s-a intamplat asa

dependenta de viata

momentele sau fericirea sau destinul nu stau dupa noi, nu? pentru ca timpul nu sta dupa noi, singura sansa sa poti iesi din timp, e sa stii sa-l ignori si sa-ti traiesti clipa, sa te simti liber de toate.. fura-i momentul, fa-l al tau, transforma-l in vesnicie. invata sa dilati clipa, nu exista greseli. nu mai cauta fericirea, simte-o in toate nimicurile din jurul tau, asculta indemnurile nerostite, pacaleste destinul! cu sete de doruri, de patimi.. lasa toate asteptarile ieftine, toate conventiile. fa toate astea fara regrete si fara nicio teama de prezent sau de viitor sau de nimic, fara sa te gandesti la vreun sfarsit, fara sa obosesti vreodata de atata viata, in goana ta dupa aventura si fericiri de moment si obliga-i si pe ceilalti sa tina pasul cu tine.. singura ta arma e libertatea

Vei plange mult ori vei zambi?

Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Lucian Blaga

fara regrete

cum ar fi sa vina pe neasteptate, sa te-arunce si sa te prinda iar si iar, si sa n-ai timp sa te trezesti? cum ar fi daca totusi te-ai trezi? ai vrea sa te-ntorci inapoi.. ea ar fi slabiciunea ta, mai tare ca orice drog, raspunsul si vindecarea ta, simti ca te sufoci, ca dispari cand n-o simti langa tine, mai intensa decat orice senzatie.. asa ar fi ea, mai completa si mai extraordinara decat perfectiunea, ti-ar stii gandurile si orice miscare a sufletului, ai cunoaste-o si tu fara sa stii, fara sa te mai stii, dar ar fi cea mai mare provocare, cel mai tulbure gand, cea mai dificila, neinteleasa tentatie si definitie a ta, cel mai dulce compromis, clipa traita la maxim, mereu la extreme, "echilibrul ei ametitor", o combinatie fatala, ar fi si bine si rau, ar fi periculos de impulsiva, ar fi de moment, ar fi pentru totdeauna, n-ai stii.. ti s-ar mari pupilele si ti-ai pierde cunostinta cand i-ai simti parfumul si respiratia pe gat, umbra ta, din cuvinte asurzitoare din cel mai adanc intuneric, ar fi cea mai abstracta imagine a ceea ce-ti doresti, cea mai sucita, ciudata si complicata incertitudine a ta, te-ar obosi, ar fi cel mai real si in acelasi timp cel mai greu de atins lucru din viata ta.. ai fi in stare s-o pastrezi?

Almost Famous

PENNY: Look. You should be happy for me.
You don't know what he says to me in
private. Maybe it is love. As much
as it can be with someone who --

WILLIAM -- sold you to Humble Pie for fifty
dollars and a case of beer? I was
there!

PENNY :What kind of beer?